+40.232.261.950
office@dacorumgrup.ro
Bd. Chimiei, nr. 89, Iași, România

Stryker Corporation – Unul dintre cei mai mari producători de Sisteme Medicale din lume

Dacorum Grup s-a făcut remarcat, în timp, prin implicarea în activităţile comerciale din sectorul medical românesc, fiind în permanentă căutare de produse noi, evoluate, care să vină în întâmpinarea intereselor celor mai exigenţi clienţi, cu intenţia declarată de a le câştiga aprecierea şi constanţa în solicitări. Deși iniţial ne-am concentrat pe distribuţia locală a consumabilelor de uz spitalicesc, preocuparea noastră s-a dezvoltat pe mai multe direcţii de interes, manifestate de piaţa medicală.

Pentru a satisface cât mai bine nevoile existente și pentru a putea prezenta soluții complete clienților noștri, am dezvoltat parteneriate cu importatori și producători de renume, printre care se numără și Stryker (S.U.A.). Fiind una dintre cele mai importante companii de tehnologie medicală din lume, împreună cu clienții săi, este determinată să îmbunătățească asistența medicală, oferind produse și servicii inovatoare pentru diverse ramuri medicale precum ortopedie, chirurgie și neurotehnologie.

Stryker este unul dintre liderii mondiali de tehnologie medicală, producător de tărgi de transport, paturi pentru secţiile de terapie intensivă și spitalizare, precum şi alte echipamente medicale din diverse domenii medicale. Dintre echipamentele marca Stryker comercializate de firma noastră enumerăm: 

  • Paturi electrice multifuncționale pentru secțiile de ATI / spitalizare 
  • Tărgi / brancarde pentru transportul pacienților
  • Mese de operație
  • Lămpi scialitice
  • Scaune transport pacienți
  • Scaun chirurg pentru diferite intervenții 
  • Sistem interactiv audio-video de videoconferință pentru sălile de operație
  • Sistem automat pentru monitorizarea presiunii
  • Aspirator chirurgical ultrasonic
  • Turn laparoscopie
  • Turn artroscopie
  • Micro/motoare chirurgicale
  • Sistem de neuronavigație craniană și spinală
  • Craniotom
  • Sistem de management al deșeurilor medicale fluide și a fumului chirurgical
Citește tot

DZ Medicale – Italia

Gama completa de terminale pentru furnizare gaze medicale si accesorii oxigenoterapie.

DZ Medicale’s products are manufactured in conformity with 93/42 European Directive (and subsequent amendments) related to the manufacture of medical devices (class IIa, IIb).

The cleaning procedures today made inside the plant and the materials used to make the products, where applicable, are fully compliant with the UNI EN ISO 15001.

Citește tot